3 argumente în apărarea comentariilor de facebook pe wordpress

Marius a făcut un caz emoţionant în care a susţinut ideea de a nu introduce comentariile de facebook pe blog ca fiind singura metodă de exprima a cititorilor. E o chestiune interesantă, dar pot să vin cu 3 argumente:

  1. Comentariile de facebook sunt utile pentru că oricine poate comenta un articol, fără să îşi mai treacă toate datele. Avantajul pentru blogăr ar fi că cel care comentează nu este anonim şi poate fi descoperit cu uşurinţă, mai ales dacă papă rahat din linguriţă.
  2. Comentariile de facebook pot apărea şi pe profilul celui care comentează, cu link către articol. E mai eficient decât like-ul şi share-ul pentru că are şi mesajul comentatorului.
  3. Vesiunea instalată pe talentirosit.ro mă anunţă pe facebook când apar comentarii noi la un articol.

Cred că sunt şanse mai mari să pice blogul decât să pice facebook-ul. În orice caz, platforma de comentarii din wordpress rămâne utilă, dar poate trece cu uşurinţă pe locul doi. De ce să renunţi la o funcţie a blogului când poţi, pur şi simplu, să închizi comentariile pe anumite articole.

Cât despre ideea de mijloc, am auzit şi eu vorbindu-se despre acel plugin care permite comentarea prin facebook login. E ok, dar cred că trebuie să fii prea mare pentru a-ţi obliga cititorul să se logheze pentru a comenta.

bacausport.gsp.ro a suferit enorm în urma schimbării introduse de gsp pe platforma naţională. Înainte de sistemul IDunic, site-ul înregistra zeci de comentarii pe zi. Acum sunt 2-3 comentarii la interval de o săptămână.

 

2 comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.