„Cel mai important examen al vieţii”, „Dacă nu-l iau mă sinucid”. Eu? Consider sincer şi politicos că o sesiune a unui examen de proporţia bacalaureatului trebuie luată în seamă în cazul în care depinzi foarte mult de o medie galactică sau dacă eşti semianalfabet şi vrei totuşi să urmezi o facultate. În ambele cazuri trebuie să dai dovadă de puţină dare de mână, matematică şi mult curaj. Dacă ai încredere în deşteptăciunea ta sau te-ncrezi, ca mine de altfel, în dereglarea sistemului educaţional, treci de bacalaureat ca şi cum ai trece pe la toaletă. Adică mergi, aştepţi să-ţi vină rândul, îţi faci nevoile şi ieşi uşurat.
Ce mai? E foarte simplu. Ca să-l iei pe drept trebuie să ai puţină minte. De învăţat nu trebuie, doar să te descurci la exprimare, să ştii să scrii româneşte, să auzi ce e aia Fermat şi să faci puţină practică la obiectul de specialitate. La mine a fost uşor că era vorba de informatică. Totuşi dacă eşti tâmpit, şi în timpul şcolii ai chiulit ca parlamentarii în şedinţe să arăţi lumii cât eşti de liber şi de şmecher, va trebui să accepţi morcovul care ţi se roteşte în fund. Şi se roteşte bine, că ai de dat bani la pregătiri în ultimul an de ţi se usucă creasta. Acum şi asta e bine, că faci un bine societăţii – bagi cam 2000 lei în buzunar la un profesor şi el nu mai face grevă.
Mai că te face să te gândeşti dacă nu ăsta este şi scopul guvernului. De aia pune o materie tâmpită în şcoli, ca românul să contribuie. Revenind însă la tema bacalaureatului, trebuie să ştii puţină matematică. Adică ai de ales între a veni la şcoală sau a nu veni. Prima variantă e mai ieftină şi dă mai bine la calculul inteligenţei. La urmă ai să calculezi: „Am luat 6, ăla a luat 7. Am dat zero lei pă pregătire, ăla a dat o mie. Rezultă că un punct la Bac face cam o mie.” apoi ai să îţi pui întrebarea: „Oare care din noi e mai deştept?”. La fel se zice şi cu ăia care au tocit sau care învaţă prea mult. Nu pierd bani dar pierd timp.
Trecând peste una alta, ajungem la tehnica zisă „copiat”. Există omul care nu copiază şi se oftică pe ăla care a făcut-o şi există cel căruia nu îi pasă ce au făcut ceilalţi. De ce? Pentru că ăla ştie câtă minte are, iar dacă se va ivi ocazia să-i ceară cineva socoteală va fi mai pregătit. De aici vine şi expresia: „prost cu diplomă”. Iar dacă individul zice de el că-i prost că are nota mai mică, înseamnă că individul e pur sânge retard – se laudă că-i prost c-a fost nevoit să copieze şi nu se gândeşte că şi Ceauşescu a avut diploma lui, sau copiatul o fi bun pentru un post de secretară, ceva.
Interesantă este modalitatea unor comisii de corectare. Se ia una bucată teză, se aruncă 7 note într-un borcan, se agită şi se extrage. Se aplică nota pe teză şi se trece mai departe. Altfel nu se pot explica multe – decât dacă am lua în calcul faptul că există extratereştri răpitori de creiere de profesori. Sau specimenele citesc teze în diagonală. Semianalfabeţi cu note peste 9, persoane care merg la olimpiade se chinuie să treacă – un miracol de ţară această Românie. Probabil că protocoalele nu sunt pentru toţi, iar plicurile pleacă din mână în mână şi cu o pereche de ochelari negri.
Din respect pentru cei care au avut ghinionul de a prinde generaţia mea, cu subiecte corectate de porci nespălaţi care au făcut pedagogia la şcoli speciale dar şi pentru cei care au avut parte de subiecte alese de persoane cu handicap mintal scăpate din instituţii publice care au avut grijă să nimerească probleme la care se bat cap în cap profesori cu renume şi nu pot fi rezolvate decât de geniile care le-a creat, rezum articolul „Bacalaureat românesc” într-o singura sintagmă: „O imitaţie de proastă calitate coordonată de oameni proşti cu proaste intenţii şi proaste minţi”.