De ani buni ne confruntam cu fenomenologia umbrelor „artistilor” de dinainte si ne intrebam unde a disparut talentul in cultura noastra. Si ce sa numim talent cand dovada clara o avem in scrierile autorilor „consacrati”, aceea de pupincurism si traditie in plagieri ale scrierilor europene. Poate e timpul sa apara un nou curent care sa ne puna pe noi pe primul loc, sa ne traverseze literatura pe continent din est in vest si sa se zica ca un scriitor francez a luat modelul romanului.<\/p>\n
Avem poeti „rupti in gura”, cu idei inovatoare de a ucide poezia, facand-o un text de prima mana pentru a fi studiata si a fi destinata laudelor celor ce simt cu disperare nevoia lecturii. „Nu avem cine stie ce, dar ne mandrim cu ce avem”. Ei bine, nu ne putem mandri cu toate gunoaiele din literatura noastra, nu ne putem mandri cu toate pamfletele „arta” ori imitatiile scuipate ale unor stirbi literari. Nu ne putem mandri nici cu umbra celor care au stiut ce inseamna creatia pentru ca ei sunt cei ce-au dat sperante celor nesatui de faima si orgoliu.<\/p>\n
Clasele de educatie primara trimit tanarul intr-o lume de kitsch, facuta special pentru a te lua de cei de dinainte, pentru a le urma exemplul si pentru a incerca sa ajungi la nivelul lor. O scandura subreda in pragul distingerii unei sclipiri de geniu o constituie insa ideea de copiere ori folosire a imaginilor artistice in propriul text pentru multumirea celor educatori. O injuratura bine spusa, cea cu „p***a ma-sii „, face ca in literatura noastra sa fie doua tipuri de rahati: cei care copiaza pe cei din trecut, si cei care-si inalta propiul morman de imbecilitati. Avem „texteuri” care versifica dar nu creeaza. Eventual copiaza doua trei imagini artistice dupa Eminescu, Stanescu sau Arghezi ca sa fie de cur-lingvisti cu ei insusi. Apoi ii avem pe cei care isi spun propriile lor concepte despre operete. Ei bine „rugina din telefon” este c****l de pe tort. Ori poezie, ori diaree.<\/p>\n
Nevoia de cultura insa ne face sa apelam la alti mari scriitori din dinastii straine. Europeni, asiatici sau americani, in comparatie cu textul romanesc ni se par drog legal si bun de inhalat. In acelasi timp ne distrugem identitatea, ne laudam cu o cultura mai bogata si ne bagam p**** in ea originalitate. Prostia asta nu este constientizata decat de unul sau doi pusti frustrati, desconsiderati ori nevoiasi in ceea ce priveste intelegerea. Subconstientul lucreaza si stilul unui scriitor interfereaza cu cel al idolului citit. Astfel Calinescu l-a citit pe Balzac si avem „Enigma Otilei”. Dar ne laudam cu ea si cu autorul pentru ca trebuie, pentru ca atat avem si pentru ca mai mult nu putem. Apelam la tentativele lui Cartarascu in ceea ce priveste poezia si ne gandim ca cele mai bune idei vin de la WC.<\/p>\n
Momente scurte de filozofie pura. In limba romana avem schimbari majore si trebuie sa le acceptam. Adica, vom accepta „filozofia” cu „z”, vom accepta cuvantul „chestie” in vocabular, ca este al nostru si ca ni-l permitem, si sustinem ca anumite fraze pot incepe cu „deci”. Pentru ca a fi original inseamna a-ti accepta in primul rand propriul tau limbaj. In fond, daca si limba ne-o adaptam dupa analfabetismele cretinilor („nicio, niciun”), iar cuvintele le corectam dupa norme straine („filos”), vom considera hoitul parfum si gunoiul ca literatura pana cand idiocratia va fi forma constitutionala perfecta.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"