Soluţie propusă pentru deszăpezirea aleilor şi trotuarelor din mun. Bacău

Dacă tot s-a criticat şi s-a criticat felul în care autorităţile s-au comportat în ceea ce priveşte deszăpezirea pe raza municipiului, e timpul să se facă şi câteva propuneri.

După cum se ştie deja, primăria nu trebuie să încheie un contract de deszăpezire pentru alei şi trotuare. Responsabilitatea asta cade în seama localniclor sau a proprietarilor de chioşchiuri care sunt obligaţi să curăţe zăpada pe nu ştiu câţi metri. La cât sunt de leneşi băcăuanii şi de prost organizaţi, niciodată nu se va întâmpla asta. Adică – poate la chioşchiuri se mai respectă, că îi obligă legea serios şi se dau amenzi, dar nu ai cum să amendezi un întreg bloc de locatari că nu a dispărut zăpada de pe trotuar – că nu te mai votează nici naiba.

Propunerea este în felul următor: primăria să aibă un acord cu asociaţiile de locatari şi implicit cu locatarii prin care să le ceară acestora să se organizeze şi să plătească pentru ca fiecare bloc să „angajeze” pe cineva să se ocupe de deszăpezirea aleilor. Şeful de scară de la fiecare bloc să ia de la fiecare familie 5 lei pe sezon cu care să plătească persoana respectivă. Asta ar însemna că cel care se coupă de deszăpezire va încasa aproximativ 400 lei de la fiecare bloc. Asta înseamnă că la o zi după ce se opreşte ninsoarea, persoana desemnată iese cu lopata şi face treaba . Dacă nu se vor ocupa de treaba asta, vor fi sancţionaţi după rang cei care trebuiau să se ocupe de organizare. Astfel se va merge de la asociaţie la administratorul blocului, de la administrator la şeful de scară, etc.

Dacă tot nu merge, primăria îşi va lua angajamentul şi va face în felul următor: se va percepe o taxă aşa cum se percepe cea pentru salubritate. De la prima zăpada până la ultima, locatarii care doresc zona să fie deszăpezită vor achita o sumă de bani, iar primăria va trimite oameni să le curăţe trotuarele. S-ar ajunge undeva la 10 lei de familie pe sezon. Nu e mult, şi măcar ştii că nu-ţi mai patinează picioarele până la maşină sau până la staţia de autobuz.

Nu este tocmai uşor de implementat aşa ceva, de aceea ar fi indicat săintre în vigoare de iarna viitoare. Ar fi timp o vară întreagă ca edilii să se gândească la un proiect asemănător şi să-l facă lege. Dacă nu va fi lege, nu-l va respecta nici naiba, dar măcar aşa există principiul terorii.

Poate încalc drepturile constituţionale ale românului de rând, aveţi propuneri mai bune?

7 comentarii

  1. Ideea nu e rea. Dar cum ii tragi la raspundere pe cei care nu-si fac treaba, chiar daca au fost platiti ? Nu avem un cadru legal pentru asa ceva. Poate cu niste contracte foarte clara, care sa prevada si sanctiuni, in conditiile legii…
    Si e foarte greu sa conving oamenii sa plateasca pentru ceva. Pentru orice. Mai ales daca ne gandim la blocuri cu pensionari sau de-alea tip camin de nefamilisti. Cred ca sunt multi care prefera sa bea o bere cu 5lei decat sa scape de zapada…
    Repet, ideea nu e rea…dar nici perfecta.E departe de a fi perfecta. Chiar astept cu interes si completarile altora,in momentul asta nu am nici o sugestie de imbunatatire a ideii tale.

  2. Ideea este una foarte buna. Insa cum ai spus, e nevoie de o baza legala pentru a putea fi implementat. Masura pe care o recomand eu este cea a amenzilor. Insa nu poate fi aplicata din considerente politice. Asociatia de proprietari poate sa-si implementeze un program anual prin care sa stabileasca si astfel de actiuni. Dupa cum bine stii toti platim administratori de bloc. Ei isi pot face bugetul in asa fel incat sa includa si actiuni de dezanzapezire ca multe altele. Cred in continuare ca e chestie administrativa ce tine de administratia de locatari.
    Daca imi vin idei te anunt.

  3. Pai, asa cum se percepe taxa de salubritate si vin baietii si curata zona de gunoaie – nu se poate face si cu zapada? Sau sa fie ceva asemanator

  4. Ideea nu este rea. Insa trebuie sa stim fiecare ce are de facut si ce are in responsabilitate. Adica Directia de Drumuri Publice subordonata Primariei Bacau trebuie sa se ocupe de partea carosabila a Bacaului, iar daca s-au incheiat contracte de Intretinere pe timp de iarna cu unele firme acestea ar trebui sa isi faca datoria. Punctul 2 tine de felul in care locuitorii Bacaului isi gospodaresc propriul bloc sau propria locuinta privata casa, vila etc. Pentru acestea cred ca exista un regulament la nivelul fiecarei localitati in care primaria poate sanctiona administrativ pe locuitorii localitatii in cazul in care exista mizerie, gunoaie nestranse, sau chiar zapada. In cazul in care nu exista acest regulament care poate sanctiona prin amenzi sau poate chiar duce la intocmirea unor dosare penale, atunci merita dupa o ampla consulta intre administratorii de bloc si autoritati sa se emita in cel mai scurt timp un asemenea regulament si legiferat de catre primarie printr-o hotarire de consiliu Local astfel incat sa nu mai existe sincope in curatenia de zapada atunci cand este cazul. Asa vad eu lucrurile

  5. Ar fi chiar bine daca ar exista acel regulament pentru ca s-ar putea aduce completari foarte usor. Ramane de vazut ce avem la baza primariei.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.