Karaoke la pub irlandez: Dublin Irish Pub

Iată că s-a deschis la Bacău un pub ceva mai deosebit, care a reuşit deja să atragă atenţia nu prin faptul că este un nou loc de băut cu prietenii ci prin faptul că are un specific irlandez. De la bere şi mâncare tradiţională irlandeză, la zicale din popor şi seri de karaoke şi dans, Dublin Pub s-a dovedit la numai câteva zile de la deschidere că ştie cum să-şi atragă clienţi.

Păi să nu se plângă băcăuanul că n-are de unde, cei de-acolo au pus pe meniu berea nefiltrată ca specialitatea casei şi un hamburger de toată frumuseţea. Adică unul gigant din care să te saturi, să fii sigur că nu trebuie să mănânci decât o singură data în seara aia. De restul proprietăţilor nutritive faci rost din bere, bineînţeles. Ai de toate tipurile, şi nu mă refer aici la blonde şi brunete, ci la filtrate, nefiltrate, aduse din Dublin, aduse din România, aduse de peste tot. Ditamai lista pe meniu, să te saturi nu glumă.

Ah, şi după ce bei ca irlandezul, e bine să te distingi niţel la karaoke, că vocea o dobândeşti pe parcurs. Iar dacă n-ai curaj, te stingi cu o tequila, bagi nişte Fish’n Chips şi mai încerci o dată. Dacă ai noroc, poţi câştiga o sticlă de şampanie, dar nu de aia pe care o poţi procura la chioşcul de la colţul blocului, ci bineînţeles una pentru persoanele cu gust (3 sutare cinci zeci bucata).

Şi câteva poze luate de la contrasens şi kaysha (oamenii cu aparate groase):

Şi, bineînţeles că Dublin Irish Pub nu a fost descoperit doar de mine, ci au mai scris şi: Kaysha, Contrasens, Aghiuţă, Kristofer şi River.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.